Deși adesea percepută ca o simplă durere în gât, faringita poate avea la bază multiple mecanisme: infecții virale sau bacteriene, reflux gastric, reacții alergice ori expunerea la factori iritanți. Formele clinice sunt variate, iar alegerea tratamentului corect pornește de la stabilirea tipului de faringită și a originii inflamației.
Un diagnostic corect previne tratamentele inutile, mai ales cu antibiotice, și ajută la depistarea la timp a cazurilor care necesită abordare ORL specializată. Secțiunile de mai jos explică formele clinice ale faringitei, modalitățile de diagnostic și situațiile în care este necesar consultul medical.
Formele clinice ale faringitei
Faringita acută
Faringita acută este forma cea mai frecventă. Debutează brusc, în special în sezonul rece, și durează în mod obișnuit între 3 și 10 zile. Cel mai adesea este cauzată de virusuri, iar durerea în gât apare alături de simptome de răceală sau gripă.
Faringita de cauză bacteriană se manifestă adesea mai agresiv, cu durere intensă în gât, febră ridicată și stare generală afectată. Fără tratament adecvat, simptomele persistă mai mult și pot apărea complicații.
Faringita cronică
Faringita cronică se definește prin durere sau disconfort în gât care persistă peste câteva săptămâni sau reapare frecvent. Pacientul descrie o senzație de uscăciune, iritație, nevoia de a tuși sau de a „drege” des gâtul, uneori asociată cu tuse seacă și răgușeală ușoară.
Formele cronice sunt întâlnite mai ales la adulți și sunt strâns legate de iritanți (fum de țigară, noxe profesionale, aer uscat), alergii, sinuzite, respirație cronică pe gură sau reflux gastroesofagian. De obicei nu sunt însoțite de febră sau alte simptome acute evidente, ceea ce poate face ca problema să fie ignorată mult timp.
Faringita virală
Faringita virală face parte, în general, din contextul unei infecții respiratorii superioare. Durerea în gât se asociază cu:
- Tuse
- Nas înfundat sau cu secreții nazale
- Eventual conjunctivită
- Dureri musculare ușoare și stare de oboseală
Febra este, de regulă, moderată. Evoluția este favorabilă, cu ameliorarea progresivă a simptomelor în câteva zile.
Faringita bacteriană
Faringita bacteriană, în special cea streptococică, are, de obicei, debut brusc și simptome mai intense. Pacientul prezintă durere intensă în gât, dificultate marcată la înghițire, febră ridicată, frisoane și o stare generală proastă. La examenul clinic, amigdalele sunt mărite, roșii, acoperite cu depozite albicioase, iar ganglionii din zona gâtului sunt măriți și dureroși. Tusea lipsește sau este minimă, detaliu care orientează medicul către o cauză bacteriană.
Această formă necesită confirmare prin teste și tratament antibiotic, pentru a preveni complicațiile locale (abcese) și generale (febră reumatică, afectare renală).
Forme particulare de faringită
În practica clinică se întâlnesc și forme specifice:
- Faringita alergică, asociată cu expunerea la alergeni și manifestări de rinită alergică.
- Faringita asociată refluxului gastroesofagian sau laringofaringian, cu arsură în gât, tuse cronică, răgușeală și senzație de corp străin.
- Faringita gonococică, apărută după contact sexual oral neprotejat, adesea cu simptome discrete.
- Faringita iritativă sau traumatică, după țipete, cântat, inhalare de fum sau substanțe chimice, consum de alimente foarte fierbinți.
Aceste forme necesită abordare adaptată cauzei de fond și, de multe ori, implică colaborarea medicului ORL cu alți specialiști.
Diagnostic corect pentru faringită
Anamneză și examen clinic
Primul pas în diagnostic este discuția detaliată cu pacientul. Medicul întreabă despre debutul și durata durerii în gât, prezența febrei, tusei, simptomelor de răceală, antecedente de alergii, reflux, boli cronice sau expunere la fum și noxe. Pacientul este întrebat și dacă au existat episoade repetate de dureri în gât sau tratamente anterioare cu antibiotice.
Examenul clinic ORL include inspecția cavității bucale și a faringelui, pentru a observa roșeața, umflătura mucoasei, aspectul amigdalelor și eventualele depozite. Se palpează ganglionii limfatici de la nivelul gâtului și se examinează, după caz, nasul și urechile, pentru a identifica infecții asociate sau semne de picurare postnazală.
Investigații de laborator în cazul faringitei
Când manifestările sugerează o posibilă faringită bacteriană, medicul poate recomanda investigații suplimentare. Metodele utilizate cel mai frecvent includ:
- Exsudatul faringian – se prelevează o probă de secreție de la nivelul gâtului, care este analizată în laborator pentru identificarea bacteriilor, în special Streptococcus pyogenes – streptococ betahemolitic de grup A.
- Testul rapid de detecție a streptococului, care oferă rezultatul în câteva minute și arată dacă bacteria este prezentă la nivelul gâtului.
În anumite situații, se pot efectua și analize de sânge (hemoleucogramă, markeri inflamatori, teste pentru mononucleoză sau alte infecții virale), mai ales atunci când simptomele sunt severe, prelungite sau neobișnuite.
Investigații imagistice și endoscopice
În formele simple de faringită nu sunt necesare investigații imagistice. Dacă apar dureri persistente, semne de agravare sau suspiciunea unor complicații, medicul ORL poate recomanda investigații suplimentare precum:
- Radiografii sau tomografii pentru evaluarea zonelor profunde ale gâtului și sinusurilor.
- Endoscopie nazofaringiană sau laringoscopie, prin care faringele și laringele sunt vizualizate direct cu ajutorul unei camere flexibile sau rigide.
Aceste proceduri ajută la identificarea eventualelor tumori, a inflamațiilor cronice sau a anomaliilor anatomice care întrețin faringita.
Diagnostic diferențial: faringită, amigdalită, laringită și alte cauze
Faringită vs. amigdalită
Faringita afectează în principal mucoasa peretelui posterior al gâtului, în timp ce amigdalita presupune inflamarea amigdalelor, cele două formațiuni situate lateral, în spatele gurii. În cazul amigdalitei, amigdalele sunt clar mărite, roșii și uneori acoperite cu depozite albicioase, iar durerea la înghițire este mai intensă.
Uneori, inflamația gâtului și a amigdalelor se produce simultan, însă diferențierea dintre faringită și amigdalită rămâne importantă, deoarece forma bacteriană necesită tratament specific, inclusiv antibiotic atunci când este indicat.
Faringită vs. laringită
În cazul laringitei, inflamația este localizată la nivelul laringelui (cutia vocală). Principalul simptom este răgușeala — uneori până la pierderea completă a vocii — care poate fi însoțită de o tuse aspră, iritativă. Când vorbim despre faringită, prevalează durerea în gât, adesea însoțită de dificultate la înghițire.
Medicul ORL diferențiază ușor cele două situații la examenul clinic și, dacă este nevoie, prin laringoscopie.
Alte cauze de durere în gât
Durerea în gât nu este întotdeauna legată de o faringită în sens strict. Boala de reflux gastroesofagian, alergiile respiratorii, traumatismele locale sau anumite medicamente pot genera simptome similare. În plus, tumorile faringelui sau laringelui pot debuta cu durere unilaterală, persistentă, uneori însoțită de dificultate la înghițire (disfagie), scădere în greutate și ganglioni măriți la nivelul gâtului (noduli laterocervicali).
De aceea, o durere în gât care nu se ameliorează și nu are o cauză clară, sau apare împreună cu simptome îngrijorătoare, trebuie evaluată de medic.
Situații în care este necesar consult ORL
Semne de alarmă care impun evaluare rapidă
Consultația de urgență la medic sau la serviciul de gardă este necesară atunci când apar:
- Dificultăți de respirație sau senzație de sufocare.
- Imposibilitatea de a înghiți saliva, cu salivare excesivă.
- Durere foarte intensă, cu debut rapid.
- Umflarea evidentă a gâtului sau devierea omulețului din gât (uvula).
- Febră ridicată care nu răspunde la tratament.
- Apariția unei erupții cutanate, a sângelui în salivă sau în secrețiile din gât.
Aceste semne pot sugera complicații precum abcesul peritonsilar (colecție de puroi lângă amigdale), abcesul retrofaringian (acumulare de puroi în profunzimea gâtului, periculoasă din cauza riscului de obstrucție) sau epiglotita (inflamație severă a epiglotei, cu risc de blocare a căilor respiratorii) și impun evaluare medicală imediată.
Situații în care este recomandat consultul ORL programat
Chiar în absența unei urgențe, consultul ORL este indicat dacă:
- Durerea în gât durează mai mult de 7–10 zile, fără tendință de ameliorare.
- Episoadele de faringită se repetă frecvent, de mai multe ori pe an.
- Există o faringită cronică, cu tuse seacă, senzație de corp străin sau nevoia de a „drege” permanent gâtul.
- Apar modificări ale vocii, răgușeală persistentă sau senzație de oboseală vocală.
- Se palpează noduli la nivelul gâtului.
- Simptomele nu răspund la tratamentul prescris de medicul de familie sau reapar la scurt timp după terminarea antibioticului.
În aceste situații, specialistul ORL poate evalua în detaliu zona faringiană și structurile învecinate, poate solicita investigații suplimentare și poate recomanda tratament adaptat cauzei.
Faringita la copii, vârstnici și pacienți cu imunitate scăzută
La copiii mici, la persoanele vârstnice sau la pacienții cu boli cronice și imunitate afectată este indicat să se solicite consult medical mai devreme. La aceste categorii, faringita are un risc mai mare de complicații, iar infecțiile bacteriene pot avea o evoluție mai severă. Dacă apar febră puternică, lipsa poftei de mâncare, somnolență sau probleme de respirație, este important să ajungi cât mai curând la medic.
Rolul medicului ORL în gestionarea faringitei
Medicul ORL are un rol central în evaluarea faringitei cronice, recurente sau complicate și poate:
- Examina în detaliu faringele, amigdalele, laringele și nasul, inclusiv cu ajutorul endoscopiei.
- Identifica cauze locale, precum amigdalita cronică, polipii, deviația de sept sau hipertrofia cornetelor.
- Recomanda tratament medicamentos (antibiotice, antiinflamatoare, tratament pentru reflux, tratament antialergic).
- Indica, atunci când este necesar, intervenții chirurgicale (de exemplu, amigdalectomie, corectarea septului nazal).
- Colabora cu alți specialiști (gastroenterolog, alergolog, pneumolog) pentru tratarea cauzelor sistemice care prelungesc evoluția afecțiunii.
În concluzie:
Faringita este un simptom frecvent, dar cu multiple forme clinice și cauze posibile. Diferențierea între faringita acută și cea cronică, între formele virale și cele bacteriene și între faringită, amigdalită și laringită este esențială pentru alegerea tratamentului corect.
Un diagnostic corect se bazează pe anamneză, examen clinic și, la nevoie, investigații de laborator sau endoscopice. Pacientul trebuie să se adreseze medicului, în special specialistului ORL, ori de câte ori durerea în gât este severă, prelungită, recurentă sau este însoțită de simptome îngrijorătoare. Intervenția la timp permite un tratament eficient, previne complicațiile și contribuie la menținerea unei bune calități a vieții.
Găsești pe blog și articolul Faringita: cauze, manifestări și opțiuni de tratament, unde sunt prezentate pe larg cauzele faringitei, simptomele tipice și opțiunile terapeutice — de la măsuri ce pot fi aplicate acasă până la tratamente recomandate de medicul ORL.
