Dr. Stoica Svetlana

Medic Specialist Cardiolog

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

Absolventă a Facultății de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara în 2012, a efectuat rezidenţiatul în Cardiologie în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Din anul 2018 este medic specialist cardiolog şi ulterior din 2020, asistent de cercetare ştiinţifică în cadrul aceluiași spital.
În această perioadă, a început doctoratul în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie
“Victor Babeș” Timișoara, având ca temă de interes “Strategiile de prevenţie ale bolilor cardiovasculare în România”.

Din 2015 a activat în cadrul Fundaţiei CardioPrevent, întâi, ca medic rezident şi ulterior din 2019 ca medic specialist.

Este cadru didactic asociat al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara la disciplina de Medicină Internă de Ambulator, Prevenţie şi Recuperare Cardiovasculară din anul 2018.

În decursul anilor a participat la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale cu lucrări prezentate, precum a şi scris o serie de articole şi capitole de carte publicate în reviste internaţionale de specialitate.

Este membră a Societăţii Române de Cardiologie, a Societăţii Europene de Cardiologie, a Societăţii Europene de Ateroscleroză şi a Asociaţiei Americane de Cardiologie.

Ca hobby-uri preferă cititul, scrisul de nuvele, pictatul de suveniruri și călătoriile.