Dr. Zeno Frățilă

Medic Primar Pneumolog

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

Absolvent în 2004 al Facultății de Medicină Generală și în anul 2006 al Facultății de
Fiziokinetoterapie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din
Timișoara, a efectuat în perioada 2005-2009 rezidențiatul în Pneumologie la Spitalul Clinic de
Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș“din Timișoara. În această perioadă, a urmat
un modul de pregătire în cadrul spitalului Beziers din Franța.

Din 2010 a desfășurat activitatea de medic pneumolog, inițial specialist, apoi primar în
cadrul clinicii de Pneumologie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
“Victor Babeș“din Timișoara, perioadă în care obține competență de endoscopie bronșică și mai
recent de somnologie. Tot în această perioadă, începe activitatea în ambulatoriul de Pneumologie
din cadrul Fundației Cardioprevent, asigurând servicii de asistență și consultații medicale.

Membru al Societății Europene de Pneumologie și al Societății Române de Pneumologie,
participă la numeroase congrese științifice cu articole publicate în reviste de specialitate.