Laringele reprezintă segmentul anatomic situat între faringe și trahee și are un rol esențial în respirație, protecția căilor aeriene și formarea sunetelor. Corzile vocale, două structuri musculare acoperite de mucoasă, vibrează atunci când aerul trece prin ele, generând sunetul. Orice proces inflamator care afectează această zonă modifică vibrația normală și determină apariția disfoniei.
Laringita este definită ca inflamația mucoasei laringiene, cu afectarea predominantă a corzilor vocale. Clinic, aceasta se manifestă prin răgușeală, scăderea intensității vocii sau chiar afonie temporară. Deși frecvent considerată o afecțiune minoră, laringita poate avea implicații importante în cazul persoanelor care își folosesc vocea profesional sau în situațiile în care simptomatologia persistă.
În practica medicală, diferențierea corectă între laringită acută și cronică este esențială pentru stabilirea conduitei terapeutice și pentru a decide momentul potrivit pentru un consult ORL.
Clasificarea clinică a laringitei
Din punct de vedere al duratei și al mecanismului de producere, laringita este împărțită în două forme principale: acută și cronică.
Laringita acută
Laringita acută are o durată de obicei sub trei săptămâni și este cel mai frecvent determinată de infecții virale ale căilor respiratorii superioare. Virusurile implicate sunt similare celor responsabile de răceala comună sau gripă, iar inflamația se extinde la nivel laringian.
Procesul inflamator determină edemul corzilor vocale, ceea ce modifică masa și elasticitatea acestora. Rezultatul este o vibrație ineficientă, cu apariția răgușelii sau a unei voci slăbite.
O descriere detaliată a mecanismelor inflamatorii implicate în inflamația corzilor vocale evidențiază faptul că majoritatea cazurilor se vindecă de la sine și se remit în 7–14 zile, fără tratament antibiotic.
Pe lângă infecții, laringita acută poate fi cauzată de:
- Suprasolicitare vocală intensă (strigăt, cântat prelungit)
- Inhalarea de substanțe iritante
- Episoade acute de reflux gastroesofagian
Este important de subliniat că antibioticele nu sunt indicate în majoritatea cazurilor, deoarece cauza este virală.
Laringita cronică
Laringita este considerată cronică atunci când simptomatologia persistă peste trei săptămâni. În această situație, inflamația nu mai este tranzitorie, ci rezultatul unei expuneri continue la factori iritativi sau al unei afecțiuni preexistente.
Printre cauzele frecvente se numără:
- Refluxul laringofaringian (situația în care acidul gastric ajunge până la nivelul gâtului și laringelui)
- Fumatul activ sau pasiv
- Expunerea profesională la pulberi sau vapori chimici
- Utilizarea incorectă și repetată a vocii
- Alergii respiratorii persistente
În formele de laringită cronică, inflamația persistentă determină modificări structurale ale mucoasei, cu îngroșare progresivă și dezvoltarea unor leziuni benigne precum nodulii sau polipii vocali.
În laringita cronică, vocea este constant alterată, pacientul poate prezenta senzație de corp străin, tuse iritativă persistentă și nevoia frecventă de a-și drege vocea.
Diferențierea față de alte afecțiuni ORL
Un aspect esențial în evaluarea clinică este diferențierea laringitei de alte patologii ale sferei ORL.
Laringită versus faringită
Faringita afectează în principal partea din spate a gâtului și se manifestă prin durere intensă la înghițire. În schimb, laringita determină în special modificarea vocii, iar durerea la înghițire este de obicei absentă sau discretă.
Asocierea cu rinita și sinuzita
În numeroase cazuri, inflamația laringelui apare în contextul unei infecții respiratorii mai extinse. Rinita acută sau sinuzita determină secreții nazale abundente și respirație orală, ceea ce favorizează uscarea mucoasei laringiene. Scurgerea persistentă a secrețiilor din nas către partea posterioară a gâtului poate întreține inflamația și poate întârzia vindecarea.
Otita și problemele trompei lui Eustachio
Deși mai rar, infecțiile tractului respirator superior pot afecta concomitent urechea medie, determinând otită sau disfuncție tubară (funcționarea deficitară a trompei lui Eustachio, responsabilă de egalizarea presiunii în ureche). Aceste situații necesită evaluare completă de către un medic ORL pentru stabilirea cauzei exacte a simptomelor.
Cum se manifestă laringita
Manifestările laringitei pot varia în funcție de severitate și cauză, dar cele mai frecvente includ:
- Răgușeală (disfonie)
- Scăderea intensității vocii
- Afonie temporară
- Senzație de uscăciune sau arsură laringiană
- Tuse seacă
- Necesitatea frecventă de a vă drege vocea
În formele infecțioase pot apărea febră moderată, stare de oboseală și simptome asociate de rinită sau faringită. Persistența răgușelii peste trei săptămâni impune obligatoriu un consult ORL pentru excluderea leziunilor structurale sau a patologiei tumorale.
Evaluarea pacientului și rolul laringoscopiei
Diagnosticul de laringită este în primul rând clinic, dar în cazurile persistente sau atipice este necesară vizualizarea directă a laringelui.
Examinarea prin laringoscopie permite evaluarea mobilității corzilor vocale, a gradului de edem (umflare inflamatorie a țesuturilor) și a eventualelor leziuni asociate. Procedura poate fi realizată indirect, cu oglindă laringiană, sau prin fibroscopie flexibilă transnazală (introducerea prin nas a unui tub subțire și flexibil prevăzut cu cameră video, care permite vizualizarea directă a laringelui).
Laringoscopia este indicată în special în următoarele situații:
- Disfonie persistentă peste 3–4 săptămâni (răgușeală sau modificare a vocii)
- Durere unilaterală la nivel cervical (localizată pe o singură parte a gâtului)
- Disfagie (dificultate sau durere la înghițire)
- Tuse cu hemoptizie (tuse însoțită de eliminarea de sânge)
- Factori de risc oncologic (fumat, consum cronic de alcool)
Tratamentul laringitei
Abordarea terapeutică în laringită depinde în mod direct de forma clinică, durata simptomelor și factorii declanșatori identificați în timpul evaluării. Tratamentul nu este uniform pentru toate cazurile și trebuie adaptat individual, în special atunci când pacientul se prezintă la medicul ORL pentru simptome persistente.
Tratamentul laringitei acute
În majoritatea situațiilor, laringita acută se vindecă de la sine. Procesul inflamator viral se remite spontan în 7–14 zile, iar intervențiile recomandate vizează reducerea disconfortului și a inflamației.
Repaus vocal
Reducerea utilizării vocii este esențială pentru scăderea inflamației. Este important de menționat că șoptitul nu reprezintă o soluție corectă, deoarece solicită suplimentar corzile vocale prin tensionarea anormală a marginii lor anterioare. Vorbirea la intensitate redusă, fără efort, este preferabilă.
Hidratarea adecvată
Mucoasa care acoperă laringele funcționează optim în condiții de umiditate adecvată. Consumul regulat de lichide contribuie la menținerea unui strat protector eficient la nivelul corzilor vocale. Aerul umidificat (40–60% umiditate ambientală) poate reduce senzația de uscăciune și disconfort.
Evitarea factorilor iritanți
Fumatul activ sau pasiv, expunerea la fum, praf sau vapori chimici trebuie limitate. De asemenea, consumul excesiv de alcool și cafeină poate accentua deshidratarea mucoasei.
Tratament simptomatic
Antiinflamatoarele nesteroidiene pot fi utilizate pentru controlul durerii sau al febrei. Antibioticele nu sunt necesare în majoritatea cazurilor, fiind rezervate situațiilor în care există suspiciune clară de suprainfecție bacteriană.
Managementul laringitei cronice
În laringita cronică, tratamentul este orientat către cauza subiacentă.
Refluxul laringofaringian necesită modificări dietetice și, frecvent, terapie cu inhibitori ai pompei de protoni (IPP) (medicamente care reduc producția de acid gastric și diminuează iritația la nivelul gâtului). Evitarea meselor copioase seara, reducerea alimentelor acide sau condimentate și menținerea unei poziții ușor elevate în timpul somnului pot contribui la scăderea iritației laringiene.
Laringita asociată fumatului impune renunțarea la expunerea la tutun. Inflamația cronică indusă de substanțele toxice din fum poate duce la modificări structurale permanente ale mucoasei.
Suprasolicitarea vocală este frecvent întâlnită la cadre didactice, cântăreți, etc. În aceste cazuri, terapia vocală realizată de un specialist în logopedie sau foniatrie este esențială. Exercițiile corecte reduc tensiunea musculară laringiană și optimizează tehnica fonatorie.
Indicații chirurgicale
Intervenția chirurgicală este rar necesară în laringită, dar poate deveni indicată în următoarele situații:
- Prezența nodulilor sau polipilor care nu răspund la tratament medicamentos și măsuri non-chirurgicale
- Leziuni suspecte la examenul laringoscopic
- Disfonie persistentă cu impact profesional major
Microlaringoscopia cu excizie precisă a leziunii permite conservarea maximă a structurii corzilor vocale. Decizia intervenției este stabilită exclusiv în urma unui consult ORL complet și a unei evaluări endoscopice detaliate.
Complicații posibile
Deși majoritatea cazurilor evoluează favorabil, există situații în care pot apărea complicații:
- Cronicizarea inflamației
- Formarea de leziuni benigne (noduli, polipi)
- Sângerare la nivelul corzilor vocale în urma suprasolicitării
- Obstrucție respiratorie (rar, mai ales la copii)
Persistența simptomelor fără evaluare medicală poate întârzia depistarea altor afecțiuni, inclusiv a tumorilor la nivelul laringelui. Orice modificare vocală care durează peste trei săptămâni necesită evaluare de specialitate.
Particularități la copii
La copii, laringita poate evolua diferit față de adulți și poate determina tuse aspră, răgușeală și respirație zgomotoasă. Deoarece căile respiratorii sunt mai înguste la această vârstă, chiar și o inflamație moderată poate îngreuna trecerea aerului și poate produce dificultăți de respirație.
În formele ușoare, tratamentul constă în hidratare, repaus și umidificarea aerului. În cazurile moderate sau severe pot fi necesare corticosteroizi sistemici sau tratament inhalator, uneori chiar spitalizare. Evaluarea pediatrică promptă este esențială dacă apar dificultăți respiratorii.
Prevenție și igienă vocală
Prevenția laringitei implică reducerea expunerii la factorii de risc și adoptarea unor obiceiuri corecte:
- Hidratare zilnică adecvată
- Evitarea fumatului
- Limitarea consumului de alcool și cafeină
- Utilizarea unui umidificator în sezonul rece
- Pauze vocale regulate în activități profesionale solicitante
- Tratarea promptă a rinitei, sinuzitei sau refluxului
Schimbările sezoniere, în special sezonul rece, favorizează apariția laringitei prin scăderea umidității aerului și creșterea incidenței infecțiilor respiratorii. Alternanța dintre aerul rece exterior și încăperile supraîncălzite contribuie la deshidratarea mucoasei laringiene.
Când este necesar un consult ORL
Este recomandată programarea la medic ORL în următoarele situații:
- Răgușeală persistentă peste trei săptămâni
- Dificultăți la înghițire
- Durere unilaterală în gât sau ureche
- Hemoptizie (eliminarea de sânge prin tuse)
- Antecedente de fumat îndelungat
- Disfonie la persoane peste 45 de ani fără cauză evidentă (modificare persistentă a vocii)
În concluzie:
Laringita este o afecțiune frecventă, care poate avea forme și cauze diferite. Laringita poate varia de la episoade acute, care se remit spontan, până la forme cronice legate de reflux sau de expunerea la iritanți. În consecință, tratamentul trebuie stabilit în funcție de fiecare situație.
Diagnosticarea corectă prin examen clinic și, la nevoie, laringoscopie, este esențială pentru diferențierea între inflamație simplă și leziuni structurale. Managementul terapeutic presupune nu doar medicație, ci și educație privind igiena vocală și modificări ale stilului de viață. Prezentarea la timp la medic pentru evaluare și consult ORL de specialitate previne complicațiile și contribuie la menținerea unei funcții vocale optime pe termen lung.
Dacă doriți să înțelegeți mai bine diferențele dintre laringită și alte afecțiuni frecvente ale gâtului, vă recomandăm și articolul Faringita: forme clinice, diagnostic și consult ORL, unde sunt explicate criteriile de diferențiere și situațiile în care este necesară evaluarea de specialitate.
Surse medicale și ghiduri internaționale despre laringită
Pentru redactarea acestui articol despre laringită – forme clinice, diagnostic și management terapeutic, au fost consultate ghiduri clinice și resurse medicale internaționale recunoscute:
- Cleveland Clinic – Resursă medicală internațională care prezintă mecanismele inflamatorii implicate în laringită, diferențierea între formele acute și cronice, cauzele infecțioase și non-infecțioase, precum și recomandări practice privind tratamentul simptomatic și măsurile de prevenție.
- Harvard Medical School – Material medical dedicat laringitei cronice, cu explicații privind modificările structurale ale corzilor vocale în inflamația de lungă durată, rolul refluxului gastroesofagian și al expunerii la iritanți în menținerea procesului inflamator.
- WebMD – Material informativ privind procedura de laringoscopie (tipuri, indicații și desfășurare), util pentru înțelegerea etapelor de diagnostic în cadrul unui consult ORL atunci când simptomele persistă sau ridică suspiciuni suplimentare.
