Polipii nazali reprezintă o afecțiune frecvent întâlnită în sfera Otorinolaringologiei (ORL), având un impact considerabil asupra calității vieții pacienților. Deși sunt definiți ca formațiuni benigne, consecințele dezvoltării lor pot fi severe, variind de la obstrucția nazală cronică până la pierderea permanentă a simțului olfactiv. Această afecțiune este strâns legată de inflamația cronică a mucoasei respiratorii și necesită o evaluare atentă din partea unui specialist. De aceea, este important să înțelegem natura acestor excrescențe, mecanismele care duc la apariția lor, categoriile de pacienți predispuși la risc și metodele complexe de diagnostic.
Ce sunt polipii nazali?
Polipii nazali sunt excrescențe moi, nedureroase și necanceroase care se dezvoltă în interiorul pasajelor nazale sau al sinusurilor (cavitățile pline cu aer din structura osoasă a feței). Aceștia nu sunt tumori în sensul oncologic al cuvântului, ci rezultatul unui proces inflamator de lungă durată.
Din punct de vedere macroscopic, polipii mici au adesea o formă de picătură de lacrimă. Pe măsură ce evoluează și cresc în dimensiuni, aceștia capătă aspectul unor boabe de strugure curățate de coajă, având o consistență gelatinoasă și o culoare care variază de la roz pal la gălbui sau gri. Spre deosebire de alte formațiuni nazale, polipii sunt lipsiți de sensibilitate nervoasă, ceea ce înseamnă că pacientul nu simte durere la atingerea lor directă, ci resimte doar efectul de blocaj pe care aceștia îl produc.
Localizare și anatomie
Aceste formațiuni se dezvoltă în mucoasa nazală – țesutul umed care căptușește nasul și sinusurile, având rolul de a umidifica aerul inspirat și de a proteja căile respiratorii. Polipii tind să apară cu predilecție în zona în care sinusurile superioare drenează în nas, la intersecția dintre ochi, nas și pomeți. Deși pot apărea oriunde pe tractul nazal, localizarea lor strategică la nivelul ostiilor sinusale (orificiile de drenaj) face ca, și la dimensiuni reduse, să poată provoca blocaje semnificative. De obicei, polipii nazali afectează ambele fose nazale (sunt bilaterali). Prezența unei formațiuni unilaterale este neobișnuită și necesită investigații suplimentare pentru a exclude alte patologii, inclusiv cele maligne.
Tipuri de polipi nazali
În practica medicală, clasificarea polipilor este esențială pentru stabilirea prognosticului și a planului de tratament. Există două categorii principale, distinse prin locul de origine și comportament:
Polipii etmoidali
Acesta este tipul cel mai frecvent întâlnit în rândul populației adulte. Polipii etmoidali se formează în sinusurile etmoidale, care sunt un grup de celule mici pline cu aer, situate în osul etmoid, între ochi și puntea nasului. Caracteristica definitorie a acestui tip este multiplicitatea; ei cresc adesea în grupuri, asemănătoare ciorchinilor, și sunt aproape întotdeauna bilaterali. Sunt strâns asociați cu afecțiuni inflamatorii sistemice precum astmul sau rinită alergică.
Polipii antrocoanali
Mai puțin frecvenți, polipii antrocoanali apar de obicei unilateral, afectând o singură parte a nasului. Ei își au originea în sinusul maxilar (situat în spatele obrajilor) și cresc spre partea posterioară a nasului, ajungând până în nazofaringe (zona unde cavitatea nazală se întâlnește cu gâtul). Acest tip este mai des diagnosticat la copii și adolescenți și poate provoca o obstrucție severă, deși este adesea solitar.
Factori de risc și cauze
Deși cauza exactă a declanșării polipilor nazali rămâne parțial necunoscută, este evidentă legătura clară cu inflamația cronică. Polipii sunt rezultatul final al unei iritații prelungite a mucoasei. Se consideră că persoanele care dezvoltă polipi au un răspuns imunitar diferit și prezintă markeri chimici specifici în mucoasă, care favorizează edemul (umflarea) și proliferarea țesutului.
Afecțiuni asociate frecvent
Există o serie de condiții medicale care cresc exponențial riscul de a dezvolta polipi nazali:
- Sinuzita cronică: Inflamația sinusurilor care persistă mai mult de 12 săptămâni este cel mai important factor de risc pentru polipoză.
- Astmul bronșic: Pacienții cu astm au o predispoziție generală spre inflamația căilor respiratorii. Polipii nazali pot agrava simptomele astmului și invers.
- Rinita alergică: Expunerea constantă la alergeni (polen, praf, mucegai) menține mucoasa într-o stare de inflamație continuă.
- Fibroza chistică: Aceasta este o boală genetică ce afectează glandele exocrine, determinând producerea unui mucus gros și lipicios. La copii, prezența polipilor nazali este un indicator puternic pentru testarea fibrozei chistice.
- Sensibilitatea la aspirină: Unii pacienți suferă de o condiție numită “Boala respiratorie exacerbată de aspirină” (AERD) sau Triada Samter (astm, polipi nazali, intoleranță la aspirină și alte medicamente antiinflamatoare, precum ibuprofenul).
- Sindromul Churg-Strauss: O vasculită rară (inflamația vaselor de sânge) care poate afecta tractul respirator.
- Deficitul de Vitamina D: Studiile sugerează că lipsa acestei vitamine poate contribui la severitatea inflamației nazale.
- Factori genetici: Istoricul familial joacă un rol important; anumite mutații genetice pot influența modul în care țesuturile nazale reacționează la inflamație.
Simptomele polipilor nazali
În stadiile incipiente, polipii mici pot fi complet asimptomatici. Totuși, pe măsură ce aceștia cresc, simptomele devin evidente și deranjante, mimând adesea o răceală care nu mai trece.
Obstrucția nazală și congestia
Cel mai comun simptom este senzația de nas înfundat (congestie nazală) persistentă. Pacientul simte o rezistență la fluxul de aer, fiind obligat să respire pe gură, ceea ce duce la uscăciunea gâtului și tulburări de somn.
Rinoreea și sindromul picăturii postnazale
Polipii irită mucoasa, determinând o hipersecreție de mucus. Acesta se poate exterioriza anterior (nas care curge – rinoree) sau posterior, scurgându-se în spatele gâtului. Această scurgere postnazală provoacă tuse cronică, nevoia frecventă de a drege vocea și iritație faringiană.
Tulburările de miros și gust
Pierderea mirosului (anosmia) sau diminuarea acestuia (hiposmia) sunt simptome distinctive. Polipii blochează fizic accesul moleculelor odorante la receptorii olfactivi situați în partea superioară a nasului. Deoarece gustul este strâns legat de miros, pacienții reclamă adesea alterarea percepției gustative.
Dureri faciale și cefalee
Când polipii blochează sinusurile, presiunea acumulată generează dureri de cap, senzație de plenitudine la nivelul feței, presiune în jurul ochilor sau chiar dureri dentare (în special la nivelul molarilor superiori, din cauza apropierii de sinusul maxilar).
Alte simptome
- Sforăit zgomotos.
- Sângerări nazale ocazionale (epistaxis).
- Apnee în somn (opriri ale respirației în timpul somnului).
- În cazuri rare și grave, polipii masivi pot duce la lărgirea nasului (deformare facială) sau vedere dublă (diplopie) prin presiunea exercitată asupra orbitei.
Diagnosticul în cabinetul medicului ORL
Pentru a confirma prezența polipilor și a evalua extinderea lor, este necesar un consult ORL complet. Medicul specialist va parcurge mai mulți pași pentru un diagnostic precis.
Anamneza și examenul fizic
Medicul va analiza istoricul medical, punând accent pe alergii, astm, sensibilitate la medicamente și durata simptomelor. Inspecția vizuală simplă poate releva polipii mari, care ajung până în apropierea nărilor, vizibili ca mase gelatinoase gri-palide.
Endoscopia nazală
Aceasta este procedura standard de diagnostic. Medicul introduce un endoscop (un tub subțire, flexibil sau rigid, dotat cu o cameră video și o sursă de lumină) în pasajele nazale. Această investigație permite vizualizarea detaliată a polipilor, a originii lor și a gradului de obstrucție, chiar și în zonele profunde ale sinusurilor care nu sunt vizibile cu ochiul liber.
Imagistica medicală (CT și RMN)
Pentru o evaluare de precizie, în special în vederea unei intervenții chirurgicale, se recomandă Tomografia Computerizată (CT). Scanarea CT oferă o imagine detaliată a sinusurilor, arătând localizarea exactă a polipilor, gradul de inflamație și posibilele deformări osoase. RMN-ul este utilizat mai rar, de obicei pentru a exclude alte tipuri de tumori dacă diagnosticul este incert.
Teste suplimentare
Pentru a identifica cauza de bază, medicul poate solicita:
- Teste de alergie: Teste cutanate (prick test) sau analize de sânge pentru a depista alergii specifice.
- Testul de transpirație: Esențial la copii pentru diagnosticarea fibrozei chistice.
- Biopsia: Prelevarea unei mostre de țesut pentru examen histopatologic, necesară pentru a exclude malignitatea (cancerul), în special în cazul polipilor unilaterali sau cu aspect atipic.
În concluzie:
Polipii nazali reprezintă o provocare medicală complexă, fiind mult mai mult decât o simplă obstrucție nazală. Aceștia semnalează adesea o disfuncție inflamatorie profundă a sistemului respirator. Identificarea corectă a simptomelor și prezentarea la un medic ORL pentru diagnostic sunt pașii cruciali pentru recâștigarea sănătății respiratorii. Odată stabilit diagnosticul, următorul pas este alegerea strategiei terapeutice potrivite.
Îți recomandăm și articolul Polipii nazali: opțiuni de tratament și prevenirea recidivei — o analiză detaliată a modului în care polipii pot fi tratați eficient, fie prin terapii medicamentoase inovatoare, fie prin proceduri endoscopice minim invazive, pentru a preveni complicațiile și recidiva.
