Ecografia tiroidiană este o investigație imagistică neinvazivă care ajută la stabilirea diagnosticului pozitiv al unei patologii tiroidiene. Este sigură atât pentru copii, cât și pentru gravide, deoarece nu utilizează raze X. Aceasta reproduce imagini din interiorului corpului folosind unde sonore. Procedura utilizează o mică sondă numită transducer și un gel aplicat direct pe piele. Undele sonore de înaltă frecvență sunt transmise de la sondă, prin gel, în corp. Sonda colectează sunetele care se reflectă înapoi, iar un computer folosește aceste unde sonore pentru a crea o imagine. Imaginile pot evidenția și fluxul de sânge de la nivelul tiroidei, cu ajutorul tehnicii Doppler.
Ecografia tiroidiană produce imagini ale glandei tiroide și ale structurilor adiacente din zona gâtului. Glanda tiroidă este situată în partea anterioară a gâtului și are forma unui fluture, cu câte un lob de fiecare parte a gâtului, conectați printr-o bandă îngustă numită istm tiroidian. Ea este una dintre cele nouă glande endocrine din corp, care produc și eliberează hormoni în fluxul sanguin.

Când este necesară efectuarea unei ecografii tiroidiene?
Glanda tiroidă produce hormoni tiroidian, care ajută la reglarea unei varietăți de funcții ale corpului, inclusiv ritmul bătăilor inimii. În cazul unei producții insuficiente sau excesive de hormoni tiroidieni pot apărea modificări ale structurii tiroidei, care pot fi identificate cu ajutorul ecografiei tiroidiene.
Aproximativ 5–10% dintre adulți au noduli tiroidieni pe care medicul îi poate identifica în timpul unui consult. Aceștia sunt numiți noduli palpabili. Cu toate acestea un procent din nodulii tiroidieni nu pot fi detectați prin palpare. De aceea este necesară efectuarea ecografiei tiroidiene deoarece este foarte sensibilă și poate detecta noduli de dimensiunii foarte mici. La anumite grupe de vârstă, ecografia evidențiază noduli la până la 70% dintre adulți. Marea majoritate a acestora sunt formațiuni benigne ale tiroidei, care pot necesita doar supraveghere periodică, în funcție de aspectele ecografice și de dimensiune. Un număr redus dintre acești noduli reprezintă cancere tiroidiene și pot necesita investigații suplimentare pentru a fi instituit tratamentul adecvat.
Se recomandă efectuarea ecografiei tiroidiene pentru:
- Evaluarea completă a unui nodul tiroidian sau a unei guși difuze detectate la examenul clinic.
- Caracterizarea unuia sau mai multor noduli tiroidieni, adică măsurarea precisă a dimensiunilor și identificarea structurii interne și a vascularizației acestora.
- Diferențierea între nodulii tiroidieni și alte mase cervicale, precum adenopatiile.
- Evaluarea modificărilor difuze ale parenchimului tiroidian.
- Detectarea țesutului tumoral rezidual sau recurent postoperator în loja tiroidiană ori a metastazelor în ganglionii limfatici cervicali.
- Evaluarea pacienților cu risc crescut pentru cancer tiroidian, cum ar fi cei cu antecedente familiale de cancer tiroidian, neoplazie endocrină multiplă sau expunere la iradiere cervicală în copilărie.
- Ghidarea procedurilor intervenționale diagnostice și terapeutice.
- Caracterizarea adecvată a unor noduli tiroidieni descoperiți întâmplător în cadrul unor investigații imagistice, precum computer tomograf.
- În cazul identificării unei hipotiroidii sau hipertiroidii observate la analizele de laborator.
- Monitorizarea în dinamică a evoluției bolilor tiroidiene.
Cum mă pregătesc și cum se desfășoară ecografia tiroidiană?
Nu este necesar postul alimentar. Poate fi efectuată la orice oră din zi și nu este dureroasă. Purtați haine confortabile și lejere. Este posibil să fie necesar să îndepărtați toate articolele de îmbrăcăminte și bijuteriile din zona care urmează să fie examinată. Nu este necesară nicio altă pregătire specială. După efectuarea examenului clinic și obținerea unor date despre istoricul medical al pacientului se va efectua ecografia. În cazul în care pacientul a efectuat această procedura în trecut este indicat să aibă asupra lui documentele medicale vechi pentru a determina evoluția bolii de la diagnostic până în prezent.
Pacientul se va așeza orizontal, pe patul de ecografie, cu față către tavan. Nu este recomandat să purtați haine cu guler, bijuterii sau să aplicați uleiuri sau creme.
Sub umeri se va așeza o pernă, astfel încât gâtul sa fie în ușoară extensie pentru a expune zona cervicală, la nivelul căruia se va pune un gel pe bază de apă pentru a facilita transmiterea informației de către sonda ecografului către computerul acestuia.
Medicul aplică transducerul la nivelul gâtului și îl mișcă înainte și înapoi peste zona de interes până când sunt obținute imaginile dorite.
Nu există disconfort cauzat de presiunea exercitată atunci când transducerul este apăsat pe zona examinată. După finalizarea examinării imagistice, medicul va șterge gelul rămas. Acesta nu pătează și nu decolorează hainele. Durata procedurii poate varia între 15 și 30 de minute.

Cum funcționează ecografia tiroidiană?
Imagistica prin ultrasunete utilizează aceleași principii ca sonarului folosit de lilieci, nave și pescari. Atunci când o undă sonoră lovește un obiect, aceasta se reflectă înapoi sub formă de ecou. Prin măsurarea acestor unde reflectate, se poate determina distanța până la obiect, precum și dimensiunea, forma și consistența acestuia.
Ce modificări patologice pot fi observate în cursul ecografiei tiroidiene?
Ecografia tiroidiană oferă informații valoroase despre dimensiunea, forma și structura tiroidei:
- Dimensiunea și forma normală a tiroidei: aceasta este formată din doi lobi, unul stâng și unul drept conectați printr-o zona de țesut numită istm. Fiecare dintre cei doi lobi are aproximativ 4 cm în lungime.
- Nodulii sau chisturile tiroidiene: acestea sunt frecvente și, de cele mai multe ori, benigne, însă pot necesita evaluare suplimentară pentru diagnostic. Caracteristicile nodulilor tiroidieni vor fi cuantificate printr-un scor numit TI-RADS pentru a decide dacă necesită investigații suplimentare sau doar monitorizare periodică.
- Modificări difuze ale țesutului tiroidian, precum inflamația sau fibroza, care apar în cazul bolilor autoimune, precum Tiroidita Hashimoto sau Boala Graves-Basedow.
Beneficiile ecografiei tiroidiene
- Este neinvazivă și nedureroasă.
- Ecografia este larg disponibilă, ușor de utilizat și mai puțin costisitoare decât majoritatea celorlalte metode imagistice.
- Este extrem de sigură și nu utilizează radiații.
- Ecografia oferă imagini clare ale țesuturilor moi, care nu sunt vizibile pe radiografii.
- Ecografia furnizează imagini în timp real, ceea ce o face un instrument util pentru ghidarea procedurilor minim invazive.
Riscurile ecografiei tiroidiene
- Ecografia nu are efecte nocive cunoscute asupra organismului uman.





